Realizare documentaţii de mediu:
Documentaţii necesare obţinerii avizului de mediu pentru planuri şi programe:
Raport de mediu – parte a documentaţiei planurilor sau programelor care permite identificarea, descrierea şi evaluarea efectelor posibile semnificative asupra mediului ca urmare a aplicării acestora; raportul de mediu se realizează în cadrul procedurii complete de evaluare de mediu, conform legislaţiei în vigoare, având ca finalitate obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi programe.
De asemenea, oferim consultanţă pe toată perioada de derulare a procedurii SEA (evaluare strategică de mediu), incluzând participarea la ședințele grupului de lucru şi ale colectivului de analiză tehnică, şi/sau reprezentarea titularului în relaţia cu autorităţile implicate.
La cererea clientului, ne putem ocupa şi de obţinerea altor avize necesare, impuse prin certificatul de urbanism.
Documentaţii necesare obţinerii acordului de mediu pentru proiecte de investiţii:
Raport privind impactul asupra mediului – parte a documentaţiei tehnice menite să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii
oamenilor şi a mediului; raportul privind impactul asupra mediului se realizează în cadrul procedurii complete de evaluare a impactului, conform legislaţiei în vigoare, având ca finalitate obţinerea acordului de mediu pentru proiecte.
Notificare – solicitare privind intenţia de realizare a proiectului, ce se transmite către autoritatea de mediu competentă la începutul procedurii.
Memoriu de prezentare – documentaţie tehnică necesară pentru etapa de încadrare a proiectului, din cadrul procedurii de obţinere a acordului de mediu.
Raport privind studiul de evaluare adecvată – documentaţie ce are drept scop să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de obiectivele de conservare şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale
oricărui plan ori proiect care ar putea afecta în mod semnificativ o arie protejată, în mod individual ori în combinaţie cu alte planuri sau proiecte. Procedura de evaluare adecvată se finalizează cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de respingere a proiectului ori planului, după caz.
De asemenea, oferim consultanţă pe toată perioada de derulare a procedurilor EIA (evaluarea impactului de mediu) şi EA (evaluare adecvată), incluzând participarea la ședințele organizate de autoritățile implicate, participarea la vizitele de verificare a amplasamentului, reprezentarea titularului proiectului în relaţia cu aceste autorități etc.
La cererea clientului, ne putem ocupa şi de obţinerea altor avize/acorduri necesare, impuse prin certificatul de urbanism.
Documentaţii necesare obţinerii autorizaţiei de mediu:
Fişă de prezentare şi declarație – documentaţie necesară pentru etapa de evaluare iniţială a activităţii ce urmează a fi supusă procedurii de obţinere a autorizaţiei de mediu sau de reautorizare.
Bilanțuri de mediu nivel 0, I şi II – documentaţii solicitate de autoritatea competentă de mediu, după caz, specifice procedurii de autorizare de mediu, care conţin elemente ale analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament.
Evaluare de risc – documentaţie tehnică ce poate fi solicitată de autoritatea de mediu în procesul de autorizare, în cazul în care bilanţul de mediu a evidenţiat un impact semnificativ asupra mediului.
De asemenea, oferim consultanţă pe toată perioada de derulare a procedurii de autorizare, incluzând participarea la ședințele CAT şi la dezbaterile publice, participarea la elaborarea programelor de conformare, reprezentarea operatorului în relaţia cu autorităţile implicate etc.
Documentaţii necesare obţinerii autorizaţiei integrate de mediu:
Formular de solicitare – documentaţie iniţială prin care se solicită emiterea autorizaţiei integrate de mediu sau revizuirea acesteia.
Raport de amplasament – documentaţie tehnică necesară obţinerii autorizaţiei integrate de mediu, care evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei, oferind un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii.
De asemenea, oferim consultanţă pe toată perioada de derulare a procedurii de autorizare, incluzând participarea la ședințele şi întâlnirile organizate de agenţiile regionale de mediu, elaborarea altor documentații şi/sau planuri necesare completării documentației de autorizare, după caz, reprezentarea operatorului în relaţia cu autorităţile implicate etc.
Alte documentaţii de mediu:
Raport geologic de investigare şi evaluare a poluării mediului – documentaţie tehnică elaborată în scopul identificării şi cuantificării poluării mediului geologic, precum şi pentru stabilirea, dacă este cazul, a măsurilor de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică.
În plus, putem oferi suport în realizarea altor documentaţii tehnice conexe (studiu de fezabilitate, proiect tehnic de decontaminare ş.a.) şi/sau la realizarea lucrărilor de refacere a calității mediului geologic.
Audituri de mediu – documentaţii tehnice elaborate la cererea clientului, în scopul verificării conformității cu legislaţia de mediu aplicabilă (audit de conformare), gestionării corespunzătoare a deşeurilor, minimizării consumurilor de resurse etc.
Studii de tip Environmental Due Diligence – documentaţii tehnice elaborate la cererea clientului, în scopul evidenţierii şi cuantificării efectelor asupra mediului cauzate de activităţile desfăşurate în prezent sau anterior pe amplasamentul investigat, al identificării obligaţiilor de mediu şi cuantificării costurilor aferente acestora, al obţinerii unor credite bancare etc.
Studiu de soluţie – documentaţie tehnică realizată în scopul identificării soluţiilor aplicabile de epurare a apelor uzate generate pe un amplasament, al posibilităților de valorificare/eliminare a deşeurilor generate, al metodelor aplicabile pentru refacerea calității mediului geologic etc.
Realizare documentaţii de gospodărire a apelor
Documentaţie tehnică pentru obţinerea avizului de gospodărire a apelor:
Aviz de gospodărirea apelor – documentaţie tehnică în care sunt incluse date generale şi specifice privind proiectul de investiţii, precum şi măsurile ş lucrările necesare pentru asigurarea funcţionării în continuare a folosinţelor de apă existente sau în curs de realizare şi care ar putea fi afectate, direct sau indirect, de proiectul de investiţii, după caz.
Documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de gospodărire a apelor:
Autorizaţie de gospodărirea apelor – documentaţie tehnică în baza căreia se emite autorizaţie de gospodărire a apelor. Suplimentare faţă de documentaţia de bază, pot fi redactate şi alte documente necesare, după caz, cum ar fi: studiu hidrogeologic, regulament de funcționare-exploatare şi întreţinere, plan de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale, plan de apărare împotriva inundaţiilor, plan de prevenire şi combatere a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase şi a accidentelor la construcţiile hidrotehnice ş.a.
Documentaţie pentru obţinerea/modificarea acordului de preluare a apelor uzate:
Acord de preluare – documentaţie tehnică solicitată de furnizorul de servicii de preluare a apelor uzate în reţeaua de canalizare pe care o gestionează.
Studii hidrogeologice:
Studii hidrogeologice – documentaţii tehnice necesare pentru delimitarea zonelor de protecţie sanitară şi a perimetrului de protecţie hidrogeologică.
Alte servicii de consultanţă de mediu
• Documentaţii necesare obţinerii altor avize/acorduri impuse prin certificatul de urbanism şi asigurarea asistentei tehnice în scopul obţinerii actelor respective de la autorităţile de specialitate
• Identificarea de soluţii optime pentru rezolvarea problemelor de mediu pe un amplasament operaţional, în scopul conformării activităţilor cu cerinţele legale aplicabile
• Identificarea cerințelor legale din domeniul protecţiei mediului, naționale şi europene, aplicabile diverselor sectoare industriale
• Identificarea soluţiilor adecvate privind reducerea consumurilor de resurse (apă, energie, combustibili ş.a.)
• Monitorizare calitate factori de mediu
• Întocmirea evidenţei deşeurilor
• Managementul deşeurilor de ambalaje
• Externalizare obligaţii de raportare a agenţilor economici către autorități (APM, AFM, etc.)